Numele dvs:
Introduceti numele
Numele este prea scurt
Numele este prea lung

Adresa dvs. de e-mail:
Introduceti adresa de e-mailAdresa de e-mail este incorectaAdresa de e-mail este prea scurtaAdresa de e-mail este prea lunga
Inscrieti-va in newsletter pentru a primi pe e-mail noutatile despre site-ul nostru

Cabinet medical veterinar

DR. HORVATH ATILLA

Timisoara, str. Vadul Calugareni nr. 1,

colt cu str. Ciprian Porumbescu vezi harta

Tel: 0724-562.998
Orar: L-V: 13-19; S-D: inchis.
Nu efectuam deplasari la domiciliul clientului. Nu asiguram urgente. Consultatiile se fac strict pe baza de programare.
e-mail:

Probleme de greutate şi schimbarea dietei (alimentaţiei)


1.Probleme de greutate
Cu aceste probleme se confruntă zi de zi proprietarii de câini și pisici. Cauzele sunt multiple.

De regulă țin de nivelul de înțelegere de către proprietar a necesarului energetic al companionului său în funcție de rasă, talie, vârstă, stări fiziologice speciale (gestație, lactație, monte), temperatură (ambientală, externă), efort fizic.

Foarte des această problemă este generată de insuficienta informare a proprietarilor despre situațiile de mai sus de către medicii veterinari.

Cel mai des ține de suficiența noastră, a tuturor, atunci când citim (mai ales când nu citim) etichetele diverselor produse industriale destinate alimentației câînilor care abundă pe piață și bineînțeles toată lumea își laudă marfa și uităm că vânzarea de hrană de câine este o afacere, de ce să nu recunoaștem, prosperă dar nu totdeauna sănătoasă pentru căței/pisici.

Simplificând la maximum, după ce câinele a ajuns la maturitatea fizică (nu mi-am propus să discut despre necesarul energetic al cățeilor/pisicilor în creștere) și sexuală (aproximativ 7 luni la câinele din rase de talie foarte mică – mică, 1 an la câinele din rase de talie mică-mijlocie, 1 an și 6 luni la câinele din rasele de talie mijlocie – mare, 2 ani la câinele din rase de talie mare – gigantă), orice calorie dată în plus față de necesar (vom exemplifica mai jos ”necesarul”) se va depozita și în timp va fi urmată de consecințe legate de acest surplus. Orice calorie în minus la rândul său va genera alte tipuri de consecințe.

Să exemplificăm prima situație: un cățel (de rasă sau metis) care are greutatea la maturitate de 14kg (ex: Cocker Spaniel, etc.), care 22 de ore din 24 stă în confort termic (20°C), fără să facă efort fizic deosebit, nu este gestant/lactant, are un necesar energetic de întreținere de 806 Kcal/zi. Cantitativ, acest lucru, dintr-o hrană ”cinstită” cu o valoare energetică de 4200 Kcal/kg EM (energie metabolizabilă) înseamnă 192g/zi. Orice granulă în plus sau supliment (cu valoare energetică) va duce la exces ponderal. Excesul ponderal, în funcție de gravitatea sa, va genera în viitorul nu foarte îndepărtat probleme locomotorii, digestive, endocrine, etc. Același cățel ținut 24 de ore din 24 în mediu exterior, la o temperatură medie zi/noapte de +5°C (fără să facă efort fizic deosebit, fără să fie gestant/lactant, va avea un necesar energetic de 175 Kcal/kg/zi, deci 2450 Kcal/zi, care din aceeași hrană (4200 Kcal/kg), cantitativ reprezintă 584 g/zi.

Cred că diferența între cele două situații este evidentă, surplusul a fost necesar în cea de-a doua situație datorită ieșirii din confortul termic, ceea ce a generat un consum energetic suplimentar pentru păstrarea homeostaziei.

În cazul în care situația este inversă, energia administrată prin hrană este insuficientă, câinele sau pisica vor apela la ”rezerve” și primele mobilizate sunt proteinele de constituție (musculatura) urmate de grăsimi, deci o sursă energetică extrem de ”scumpă” (extrapolând, încălzești o încăpere arzând mobilierul Biedermeier). Consecințele și în acest caz sunt multiple.

Neavând pretenția că am epuizat subiectul, rămânem cu speranța că v-am stârnit curiozitatea în legătură cu studiul și importanța acestui subiect, dându-vă câteva jaloane.


2. Schimbarea dietei
Atunci când proprietarul se presupune că a fost informat corect de către medicul veterinar la care este arondat despre necesarul cantitativ și calitativ al hranei adaptată cerințelor rasei de care aparține și adaptat la modul de ”exploatare” a acestuia (indoor/outdoor, pază, vânătoare, etc.) și nu este vorba de o afecțiune temporară/ereditară, al cărei terapie presupune o dietă foarte bine gândită, practic schimbarea dietei nu este necesară, din contră, nu are niciun beneficiu. Forțând, de dragul înțelegerii, un exemplu: lupul din pădure, care din punct de vedere genetic este aproape identic cu ”lupul” din preajma noastră, nu protestează împotriva dietei sale și își schimbă doar vânatul, forțat de anotimpuri (păstrând un ton vesel, uneori reușește să nu și-o schimbe, mai ales atunci când dă iama în stânele de oi). 

Această practică a schimbatului de dietă, din punctul meu de vedere, este datorată sortimentației multiple oferită de producători, care prin reclame (de cele mai multe ori agresive) influențează un proprietar de câine care nu este obligatoriu bine informat cu privire la consecințele schimbării dietei și ia de ”bune” informații incomplete dar repetate cu obstinație. O altă exemplificare: o statistică spune că 80%  din populația țării noastre are probleme cu propria alimentație (cauzele și aici sunt multiple), poate și din acestă cauză alimentația corectă a companionului suferă din insuficienta înțelegere a ”necesarului”, neexistând o tradiție pentru aceasta.

Urmărind fenomenul în cabinetul meu, am observat că punerea în temă a proprietarilor cu acest subiect prinde și este urmată de rezultate, doar că solicită la extrem medicul și sunt sigur că mulți dintre aceștia renunță la explicații tocmai din această cauză (timp consumat și insuficient remunerat, proprietarul român nefiind dispus să plătească pentru ”niște discuții”chiar dacă aceasta înseamnă un consulting de specialitate foarte serios) și cu aceasta am epuizat și o altă cauză care duce la schimbări dese și nejustificate a alimentației companionilor noștri.

Câteva explicații ale fiziologiei digestiei canidului care vin în sprijinul celor spuse mai sus:
1. Câinele are 1700 papile gustative, pisica 473. Omul în schimb are 9000. Câinele nu prea ”simte” ce mănâncă, comparativ cu omul. Deci este păgubos să privim alimentația câinelui prin ochii noștri.
2. Conformația dentiției canidului și felinei este specializat pe porționarea hranei (vezi dintele carnasiar care are conformația unei dalte) și nu pentru mestecat (vezi suprafața plană a premolarilor și molarilor omului).

În încheiere tot pentru a argumenta științific ideile de mai sus, am să citez două pasaje dintr-o carte de nutriție canină foarte bună, bine documentată din păcate insuficient cunoscută și popularizată cu acordul autorului ( Sărăndan, Horea – Nutriție, Dietetică și Terapeutică nutrițională la câine, Ed. Brumar, Timișoara, 2001)

”carnivorele fiind deosebit de fidele obiceiurilor lor alimentare cu riscul de a refuza alimente excelente sau să se supună la carențe cronice cu alimente neechilibrate nutritional”.  

”Punerea la dispoziția câinilor a unei game largi de alimente demonstrează că ei nu sunt capabili să aleagă alimentele, astfel încât să-și asigure un echilibru alimentar satisfăcător și , prin urmare alimentele preparate, complete și echilibrate trebuiesc impuse prin obișnuire...”

Dacă tot facem schimbarea dietei, sau acest lucru este necesar pe considerente medicale, atunci să o facem corect fără să dăm  ”peste cap” digestia câinelui. Astfel succesul introducerii în hrana adultului a unui nou aliment (de regulă complet și echilibrat) pe fondul unui regim alimentar menajer/industrial, se obține prin introducerea treptată, în decurs de circa 10 zile, a noului aliment în amestec cu cel cu care a fost obișnuit.

Va mulțumim pentru atenție!!! Dr. Horvath Atilla

LUARE IN EVIDENTA DR. HORVATH

Daca, in urma vizitarii acestui site, doriti sa deveniti clientii nostrii, va oferim posibilitatea de a va inscrie online in evidentele Cabinetului Medical Veterinar Dr. Horvath Atilla.

check click aici pt. a completa formularul

Continutul acestei pagini necesita o versiune mai noua a Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

CE SPUN CLIENTII NOSTRI

Ec. Ovidiu Iorga
Manager SC ARTICA SRL

www.artica.ro

L-am cunoscut pe medicul Atilla Horvath cu ani in urma, 1993-1994, fiind in cautarea unui specialist pe care sa il consult in toate problemele care apar in creșterea unui animal de casa.

Deși foarte tanar, m-a surprins atunci prin gandirea matura si competenta sa.

check citeste mai departe

DIN ARHIVA DE CAZURI

TASHA - Dalmatian, 5,5 luni

TashaLa cabinetul nostru s-a prezentat o catelusa de 5,5 luni, Dalmatian. Proprietarii s-au plans de faptul ca in ultima luna catelusei lor i-a aparut o umflatura (dura) sub barbie care a continuat sa creasca, dureroasa la atingere. Progresiv catelusei i-a scazut pofta de mancare fapt ce a determinat vizita la cabinetul nostru.

check citeste mai departe

Home|Prezentare si dotari|Servicii|Cazuri speciale|Pagina cititorului|Contact

Site web realizat de Politrad - Traduceri Timisoara